Bătălia Iutlandei
From Wikipedia, the free encyclopedia
Bătălia Iutlandei (în limba germană: Skagerrakschlacht) a fost o bătălie navală purtată de Grand Fleet a Marinei Regale Britanice (care includea de asemenea nave și personal de la Marina Regală Australiană și Marina Regală Canadiană [2]) împotriva Marinei Imperiale Germane în Primul Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai 1916 - 1 iunie 1916 în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, Danemarca[4]. Această bătălie a fost cea mai mare bătălie navală și singura luptă navală pe scară mare dintre cuirasate în război.[5] A fost doar a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oțel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez.
Bătălia Iutlandei (Skaggerak) | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte a Primului Război Mondial | |||||||
Bătălia Iutlandei (Skaggerak), 1916 | |||||||
Informații generale | |||||||
| |||||||
Beligeranți | |||||||
Imperiul Britanic Canada[2] | Imperiul German | ||||||
Conducători | |||||||
John Jellicoe David Beatty | Reinhard Scheer Franz von Hipper | ||||||
Efective | |||||||
Total: 151 nave de luptă 28 cuirasate 9 crucișătoare de linie 8 crucișătoare greles 26 crucișătoare ușoare 78 distrugătoare 1 puitor de mine 1 transportator de portavioane | Total: 99 nave de luptă 16 cuirasate 5 crucișătoare de linie 17 crucișătoare ușoare 61 torpiloare | ||||||
Pierderi | |||||||
6.094 morți 674 răniți 177 prizonieri 3 crucișătoare de linie 3 crucișătoare grele 8 distrugătoare (deplasament de 113.300 tone scufundat)[3] | 2.551 morți 507 răniți 1 crucișător de linie 5 crucișătoare ușoare 5 torpiloare (deplasament de 62.300 tone scufundat)[3] | ||||||
Modifică date / text |
Marea Flotă Britanică (Grand Fleet) era condusă de către amiralul britanic Sir John Jellicoe iar Flota germană de ocean Hochseeflote de viceamiralul Reinhard Scheer. Intenția Hochseeflote era de a atrage în larg Grand Fleet și într-o ambuscadă să distrugă o parte a flotei, deoarece forțele navale germane erau insuficiente să lupte cu succes împotriva întregii flote britanice. Aceasta făcea parte din intenția germanilor de a sparge blocada britanică și de a permite flotei comerciale germane să iasă în larg pe oceane. Între timp, Royal Navy urma o strategie de a atrage în luptă și de a distruge Hochseeflote, sau de a menține forțele navale germane izolate și departe de căile maritime ale Angliei.[6]
Bătălia, care a implicat în total în jur de 250 de nave de toate tipurile, a început la ora 18:30, pe data de 31 mai 1916 și a durat două ore. Datorită condițiilor de vizibilitate reduse și a erorilor britanicilor, această bătălie nu a fost decisivă, în ciuda superiorității numerice a acestora din urmă. Cu toate acestea, Jellicoe a reușit să taie calea de retragere a navelor germane în porturile lor și era convins că va avea posibilitatea să poarte o bătălie decisivă a doua zi dimineață. Scheer însă era determinat să salveze flota sa cu orice preț, astfel că a traversat dispozitivul britanic noaptea și s-a întors la baza navală din Wilhemshaven, ocolind zonele cu mine germane.
Bătălia i-a costat pe britanici paisprezece nave, iar pe germani unsprezece nave și mii de victime umane. Ambele părți au pretins că au repurtat victoria.[7] Deși este adevărat că pierderile britanice în vieți și nave au fost mai importante decât cele ale marinei germane, germanii nu s-au lăsat păcăliți și au fost conștienți că au scăpat cu puțin de un dezastru. Flota germană a rămas, prin urmare, în porturi, cu excepția unor ieșiri scurte, în august 1916 și aprilie 1918. Desigur, ea a continuat să reprezinte o amenințare, forțând britanicii să mențină mai multe unități în Marea Nordului, dar niciodată nu a mai încercat să conteste stăpânirea mărilor de la adversarul său. Pe de altă parte, marina germană a dedicat eforturile sale majore purtării războiului pe mare cu submarine.