Intervenția Armatei României în Bucovina în 1918
From Wikipedia, the free encyclopedia
Intervenția Armatei României în Bucovina în 1918 a reprezentat o acțiune a trupelor Regatului României desfășurată în sprijinul Consiliului Național Român al Bucovinei, la cererea conducătorului acestuia, Iancu Flondor și cu acordul guvernului de atunci al României. Intervenția, în care au fost implicate unitățile Diviziei 8 Infanterie române, a vizat securizarea militară și menținerea unității teritoriale a Ducatului Bucovinei, care, urma să intre în componența teritorială a Regatului României. Acțiunea militară în cauză a survenit în contextul existenței unui interes direct al României privind problema în cauză, preexistent intrării țării în război, interes formalizat prin Tratatul de alianță dintre România și Antanta.
Intervenția Armatei României în Bucovina în 1918 | |||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte a Operațiilor militare pentru apărarea Marii Uniri | |||||||||||
Informații generale | |||||||||||
| |||||||||||
Beligeranți | |||||||||||
Armata Română | Armata Galițiană (în curs de constituire) | ||||||||||
Conducători | |||||||||||
Generalul Iacob Zadik | Comitetul Regional Ucrainean din Bucovina | ||||||||||
Efective | |||||||||||
• Divizia 8 Infanterie • Subordonate operativ Diviziei 8 Infanterie: •• Regimentele 3 și 8 Roșiori •• Regimentul 16 Infanterie din Divizia 7 Infanterie •• Companiile 4, 5, 6 Grăniceri din Regimentul 3 Grăniceri •• Jandarmii rurali din județele Botoșani, Dorohoi și Suceava •• Companiile 1 și 3 Căi Ferate din Detașamentul 1 Căi ferate •• Secția TFF •• Trenurile Sanitar Nr.1 și Baie Nr. 1 | Forțe militare ucrainene disparate, aparținând inclusiv Legiunii Ucrainene | ||||||||||
Pierderi | |||||||||||
Necunoscut | Necunoscut | ||||||||||
Modifică date / text |
Din punct de vedere politic, intervenția a fost parte a unui efort complex al statului român de a asigura prin forță militară noile provincii pe care urma să le dobândească, de a obține recunoașterea internațională a frontierelor la Conferința de Pace de la Paris și de a preveni simultan tulburările revoluționare, care, se prefigurau pe plan intern.
Într-o primă instanță, în contextul în care a debutat procesul de disoluția al Austro-Ungariei în 1918, disensiunile referitoare la viitorul provinciei respective dintre reprezentanții politici ai comunităților bucovinene română (susținătoare a integrității teritoriale) și ucraineană (susținătoare a partajării teritoriale pe baze etnice) au provocat un conflict politic, finalizat la 6 noiembrie 1918 printr-o tentativă de partajare pe baze etnice a fostului ducat din componența Cisleithaniei, mediată de către ultimul guvernator austriac al acestuia, Josef Etzdorf. Această situație temporară, al cărui fond l-a reprezentat existența concretă a unei comunități ucrainene în mase compacte, situate în nordul și nord-vestul teritoriului aflat în litigiu, a survenit ca urmare a implicării militarilor ucraineni în sprijinul unei soluții, prin care, nordul și nord-vestul Bucovinei ar fi urmat să intre în componența Republicii Populare a Ucrainei Occidentale.
În a doua etapă, trupe române de infanterie și cavalerie, sprijinite de jandarmi și grăniceri au intrat în Bucovina la 24 octombrie/6 noiembrie 1918, la ordinul prim-ministrului Alexandru Marghiloman, cu patru zile anterior reintrării României Marele Război și au avansat pe trei coloane spre Cernăuți, unde au ajuns la 27 octombrie/11 noiembrie 1918. Beneficiind de suportul trupelor române, Consiliul Național Român a preluat puterea efectivă în Bucovina în aceeași zi, iar la 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, boicotat de reprezentanții Radei Ucrainene(d), a decis unirea Bucovinei cu România.
A urmat securizarea militară a întregului teritoriul al provinciei, concomitent cu aceasta fiind instituită o administrație militară (desființată ulterior) care, a colaborat cu cea civilă la pacificarea teritoriului (amenințat de existența unei mari cantități de arme în mâinile locuitorilor și de grupurile de militari răzleți ucraineni sau foști austro-ungari) și respectiv la restabilirea ordinii civile și a economiei (afectate de tulburările care au însoțit dezagregarea monarhiei habsburgice). De asemenea, concomitent cu inițierea organizării unei jandarmerii care să înlocuiască vechea jandarmerie austriacă, armata a realizat în luna decembrie 1918 un dispozitiv de apărare, care, a vizat eventualitatea unui atac din partea forțelor militare ucrainene din Galiția.
În luna ianuarie 1919, trupele Diviziei 8 Infanterie din Bucovina au intervenit în perioada Revoltei de la Hotin în sprijinul Diviziei 1 Cavalerie, iar din aprilie 1919 au început să mobilizeze forțele proprii la granița vestică a Republicii Populare a Ucrainei Occidentale, în vederea pregătirilor necesare unei noi intervenții militare, de această dată în Pocuția, care, a debutat în dimineața zilei de 24 mai 1919.
Nerezolvată a rămas problema echilibrului etnic dintre români și ucraineni, în Bucovina, existent anterior în cadrul Austro-Ungariei și compromis de lipsa ulterioară a unei soluții, agreată de ambele etnii din fostul ducat. În acest context ucrainenii bucovineni, înglobați între granițele statului român, dar caracterizați de o puternică identitate națională, au respins integrarea în viața României Mari.