Revolta Neerlandeză
From Wikipedia, the free encyclopedia
Revolta Neerlandeză (1568–1648)[lower-alpha 1] a fost revolta celor Șapte Provincii nordice, predominant protestante, ale Țărilor de Jos împotriva dominației regelui romano-catolic habsburgic Filip al II-lea al Spaniei, domnitor ereditar al provinciilor. Provinciile nordice (Țările de Jos) s-au separat, în cele din urmă, de provinciile de sud (actualele Belgia și Luxemburg), care au continuat sub Spania Habsburgică până în 1714.
Revolta Olandeză | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Principele Maurits la bătălia de la Nieuwpoort de Pauwels van Hillegaert(d). Ulei pe pânză. | |||||||
Informații generale | |||||||
| |||||||
Beligeranți | |||||||
Provinciile Unite Susținute de: Anglia (1585–1648) Franța (1635–1648) | Imperiul Spaniol Susținut de: Sfântul Imperiu Roman | ||||||
Conducători | |||||||
Willem Taciturnul Maurits de Nassau(d) Frederick Henric(d) Iacob I al Angliei Robert Dudley | Filip al II-lea Ducele de Alba Ioan al Austriei Ducele de Parma Arhiducele Albert Ambrogio Spinola(d) | ||||||
Modifică date / text |
„Coliziunea culturală” de factură religioasă s-a acumulat treptat, dar inexorabil, în focare de violență împotriva represiunii percepute a Coroanei Habsburgice. Aceste tensiuni au dus la formarea Provinciilor Unite independente, al cărui prim conducător a fost Willem Taciturnul (Willem de Orania), urmat de mai mulți dintre descendenții și rudele sale. Această revoltă a fost una dintre primele secesiuni reușite din Europa și a dus la formarea uneia dintre primele republici europene din epoca modernă, Provinciile Unite.
Regele Filip a reușit la început să suprime rebeliunea. În 1572, însă, rebelii au capturat Brielle(d) și rebeliunea a reizbucnit. Provinciile din nord au devenit independente, mai întâi în 1581 de facto, iar în 1648 de jure. În timpul revoltei, Provinciile Unite ale Țărilor de Jos, s-au transformat rapid într-o putere mondială cu ajutorul marinei sale comerciale și a cunoscut o perioadă de creștere economică, științifică și culturală. Țările de Jos Meridionale (situate actualmente în sudul Țărilor de Jos, Belgia, Luxemburg și nordul Franței) au rămas sub dominație spaniolă. Continuarea dominației cu mână de fier a Habsburgilor în sud a făcut ca multe dintre elitele financiare, intelectuale și culturale să se refugieze în nord, contribuind la succesul Provinciilor Unite. Neerlandezii au impus o rigidă blocadă asupra provinciilor sudice ceea ce a împiedicat cerealele din zona baltică să amelioreze foametea din orașele din sud, în special în 1587–1589. Până la sfârșitul războiului din 1648, multe zone din Țările de Jos Meridionale fuseseră pierdute în favoarea Franței, care, sub îndrumarea cardinalului Richelieu și a lui Ludovic al XIII-lea, s-a aliat cu Republica Olandeză în anii 1630 împotriva Spaniei.
Prima fază a conflictului poate fi considerată Războiul de Independență al Țărilor de Jos. Obiectivul acestei etape a fost acela de a obține recunoașterea oficială a independenței deja existente de facto a Provinciilor Unite. Această fază a coincis cu ascensiunea Republicii Olandeze ca mare putere și fondarea Imperiului Olandez.