Pandantiv
bijuterie care se poartă atârnată la gât / From Wikipedia, the free encyclopedia
Pandantivul este o bijuterie care se poartă la gât, atârnată de un lănțișor sau de o panglică.[1] De obicei este atașat la un colier(d), ansamblul fiind cunoscut și sub numele de „colier pandantiv”.[2] Modul în care designul unui pandantiv poate fi încorporat într-un colier face ca tratarea lor ca elemente separate să nu fie întotdeauna corectă. În unele cazuri, însă, separarea dintre colier și pandantiv este mult mai clară.[3] De asemenea, pandantivele pot fi atașate și la cercei, alcătuind astfel „cerceii pandantivi”.
Acest articol se referă la o bijuterie. Pentru un element arhitectural, vedeți Pandantiv (arhitectură).
Numele său provine din cuvântul latin pendere, sau din cuvântul francez vechi pendr, ambele traducându-se prin „a atârna”. În franceza modernă, pandantiv este gerunziul pentru verbul pendre („a atârna”).